VIDEO | Nuțu Cămătaru spune că Adrian Năstase l-a căutat când era închis la Jilava. Ce i-a reproșat celebrul interlop fostului președinte al PSD

Publicat: 24/11/2021, 15:47
Actualizat: 24/11/2021, 18:57

Adrian Năstase, fost președinte al PSD și fost premier, a fost unul dintre politicienii care l-au căutat pe cunoscutul interlop Nuțu Cămătaru, în perioada în care aceștia erau închiși în Penitenciarul Jilava. Dezvăluirea a fost făcută de Ion Balint în cartea scrisă de Codin Maticiuc „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”, care prezintă secretele din viața temutului interop, dar și legăturile cu politicieni de anvergură.

Gândul publică, în ziua lansării oficiale a cărții, episodul întâlnirii cu Adrian Năstase pe care Nuțu Cămătaru i l-a povestit lui Codin Maticiuc.

La momentul la care s-au întâlnit în penitenciar, Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, executa la Jilava o parte din pedeapsa de șase ani primită în dosarul în care a fost judecat alături de fratele lui, Sile Cămătaru, pentru proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, iar fostul premier, Adrian Năstase, era condamnat la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității” (2012).

În dialogul cu Maticiuc, Nuțu Cămătaru dezvăluie că fostul premier Adrian Năstase a apelat la gardienii de la Penitenciarul Jilava pentru a vorbi cu el. Când s-au întâlnit prima dată, interlopul a vrut să verifice o informație pe care o aflase de la cunoscuți, potrivit căreia Adrian Năstase ar fi insistat ca el să se reîntoarcă în închisoare, dintr-un motiv care ar ține de pasiunea pentru vânătoare a fostului premier.

Nuțu: „Năstase a lăsat privirea în jos”

A cerut voie gardienilor să vină să vorbim. M-a salutat și mi-a spus că vrea să mă cunoască. I-am zis: «Dacă voiai Hollandul (pușcă de vânătoare – n.r.), puteai să-mi spui, că ți-l trimiteam”, povestește interlopul în cartea lu Codin Maticiuc „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru, continuă Nuțu Cămătaru în dialogul cu Codin Maticiuc.
”Aveam eu o armă de vânătoare de colecție, Holland & Holland. Îmi trecuse pe la ureche că o vrea Năstase și că de aia m-a băgat iar jos. Cu ordin direct. Dar mi-a zis că n-a fost așa. M-am uitat în ochii lui și l-am întrebat ce caută la prizon, alături de mine. De ce n-a făcut legile cum trebuie, că doar el a fost la butoane. A lăsat privirea în jos…”
Codin Maticiuc, „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”

Adrian Năstase, premier în perioada 2000-2004 și fost președinte al PSD, a fost condamnat în 2012 la doi ani de închisoare în dosarul ”Trofeul calității” și în 2014, la patru ani de închisoare în dosarul „Zambaccian” (2014). Încarcerat la început în Penitenciarul Rahova, Adrian Năstase a fost ulterior transferat la Jilava, de unde a fost și eliberat în august 2014.

Cine este Nuțu Cămătaru

Nuțu Cămătaru a fost liderul uneia dintre cele mai puternice grupări de crimă organizată din România – Clanul Cămătarilor -, o reţea infracţională care ar fi avut peste două sute de membri. Liderul interlop a crescut în cartierul Ferentari și tot acolo deține, acum, o fermă cu o herghelie de cai.

El a fost eliberat ultima dată din închisoare în martie 2019, din Penitenciarul Găești, unde a executat o pedeapsă de 5 ani și 11 luni, pentru mai multe infracțiuni cu violență. El a fost încarcerat în decembrie 2017, la Penitenciarul din Ploieşti și transferat ulterior la Penitenciarul Găești. De aici a fost eliberat condiționat, după ce a beneficiat de legea recursului compensatoriu și a executat doar un an și câteva luni din pedeapsă.

„Această carte are un prezent, observat de mine, un băiat ce a pășit într-un univers necunoscut și un trecut, povestit de nimeni altul decât Nuțu Cămătaru. Un trecut care-l privește și-n care se amestecă mafia străzii cu cea a politicii. Cât a cântărit prezența lui Ion Balint în viața unor «grei» ca Gigi Becali sau Marian Vanghelie și mulți alții? Veți afla acum”, a mai explicat Codin Maticiuc.

Citește și

VIDEO | Ce i-a cerut Liviu Dragnea lui Nuțu Cămătaru, imediat după ce a fost închis la Rahova. Dezvăluirile făcute de celebrul interlop

VIDEO | Cum l-a ajutat Nuțu Cămătaru pe Marian Vanghelie să ajungă de trei ori primar. „L-am primit în casă și spune că nu mă cunoaște?!”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare